Colegiul National Doamna Stanca
“La noi fiecare descopera ceea ce este pregatit sa descopere” (Mircea Eliade).
Alternative content
Voluntariat Centru Diana
În după amiaza zilei de marţi 18 iunie 2012, elevii clasei a XI a B, de la Colegiul Naţional „Doamna Stanca” împreună cu doamna dirigintă Irime Anişoara şi 3 voluntari SNAC din clasa a X a C, au sărbătorit alături de copiii de la Centrul Diana încheierea anului şcolar, într-un mod inedit.
Astfel, elevii de la Stanca au împodobit foişorul din curte cu baloane colorate, au aşezat pe masă băuturi răcoritoare, fructe, dulciuri, prăjituri facute de părinţii lor, le-au oferit copiilor din centru ochelari sub formă de floare şi-au dat startul petrecerii.
Pentru început, elevii clasei a XI a B i-au încântat pe copii cu dansul de grup pe care l-au pregătit pe ritmul piesei „Avem acelaşi vis” de la Lalaband…dans pe care l-au învăţat foarte repede copiii din Centrul Diana şi pe care îl vor dansa împreună, la toamnă, pentru toti elevii de la Doamna Stanca.
S-a continuat apoi cu jocuri de socializare în care interacţiunea dintre copiii de la centru şi elevii de la Stanca a fost minunată.
Pentru ca bucuria să fie şi mai mare pentru copiii de la Centrul Diana, aceştia s-au întrecut alergând pe nisip, în saci de rafie. A fost o întrecere cu învingători şi învinşi, dar şi cu multă galerie pe margini!
După amiaza s-a încheiat cu multe cuvinte frumoase adresate unii altora şi cu promisiunea elevilor din Stanca de a reveni, cât mai des, la minunaţii copii de la Centrul Diana!
Evaluare naţională
Bacalaureat
Bacalaureat Francofon
Admitere
ECDL
DELF
Evenimente
Spectacole
Voluntariat
Zilele Colegiului
© Copyright 2013-2017 Colegiul Doamna Stanca. Toate drepturile rezervate.